Helmut Duckadam a verdictul în ceea ce privește prima echipă retrogradată din Superligă la finalul sezonului, deși recunoaște că și-ar fi dorit să rămână.
Lupta la retrogradare este destul de încinsă, șase echipe luptând pentru salvare, dar Duckadam știe numele uneia dintre echipele care vor ajunge în Liga 2.
Până la încheierea play-out-ului mai sunt de disputat un meci, Petrolul – FC Botoșani, programat luni, 29 aprilie, de la ora 17:30, și încă două etape. Șase echipe se luptă pentru a se salva, dar Helmut Duckadam a dat verdictul în ceea ce o privește pe una dintre ele.
„Mi-ar fi plăcut să rămână Poli Iași în prima ligă, e un oraș foarte mare. Dar nu are echipă. După jocul de azi, nu văd echipa Iașiului să câștige în deplasare”, a declarat Duckadam la Digi Sport.
În etapa cu numărul 7 din play-out-ul Superligii, Poli Iași a fost învinsă pe teren propriu de UTA cu 0-2. Golurile au fost marcate de Ezekiel, după o oră de joc, și Luckassen, în minutul 84.
Soarta celor de la Poli Iași pare pecetluită, deși la finalul sezonului regulat echipa din Copou stătea destul de bine. Gruparea moldavă încheiase primele 30 de etape pe locul 12, cu 17 puncte după rotunjire, iar în urma ei se aflau FC U Craiova (16 puncte), Dinamo (15 puncte), FC Voluntari (14 puncte) și FC Botoșani (11 puncte).
Lucrurile s-au schimbat în totalitate în cele șapte etape jucate până acum. Poli Iași a câștigat doar patru puncte, ambele pe teren propriu, după remiza cu FC U Craiova (0-0) în runda a treia și victoria cu FC Voluntari (3-1) în etapa a cincea.
Numai că echipele aflate după ea la finalul sezonului regulat au avut prestații mult mai bune. FC Botoșani, pe care mulți o vedeau retrogradată încă de la finalul turului, a obținut trei victorii, toate în fața propriilor suporteri: 2-1 cu Poli Iași, 4-1 cu FC U Craiova și 2-1 cu Dinamo.
Mai mult, chiar, echipa antrenată de Bogdan Andone a fost egalată, în deplasare, de FC Hermannstadt, în minutul 90+2, pierzând două puncte prețioase în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Fără golul lui Neguț, FC Botoșani ar fi avut 23 de puncte și avea un final de campionat ceva mai liniștit.
Până la finalul sezonului, Poli Iași urmează să joace în deplasare cu FC Hermannstadt și acasă cu Petrolul. Toate meciurile din etapa a noua, ultima, vor avea loc pe 12 mai, de la ora 21:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER